Antrenorul formației Rapid, Viorel Moldovan, susține că echipa națională a României trebuie să își schimbe stilul de joc deoarece cu fotbalul pe care l-a arătat în barajul pierdut cu Grecia e foarte greu să reușească o calificare la un turneul final.
„Jocul naționalei poate fi îmbunătățit dacă avem capacitatea necesară să propunem un alt stil, un altfel de fotbal. Deoarece cu ceea ce am arătat e greu să mai ajungem la vreun turneu final. Eu cred că jucători de valoare sunt, dar aceștia trebuie să aplice o altă filosofie”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, Viorel Moldovan.
Fostul atacant al echipei naționale este de părere că jucătorii au fost modești în exprimare în dubla cu Grecia. „Nu știu ce bani au fost promiși, dar nu cred că jucătorii nu au fost motivați pentru acest baraj. Dar mai mare motivație ca a juca la un Campionat Mondial nu văd. Bineînețeles că este important și aspectul financiar, dar eu cred că a fost motivație maximă. Însă atât s-a putut. Prea puțin am făcut pentru a ne califica la acest turneu final. Nu am reușit pentru că am fost modești ca exprimare în aceste două meciuri cu Grecia. Când nu pui probleme în atac nu poți să ai pretenții. Nu pot să spun dacă naționala arăta altfel cu Mutu sau nu. Oricum, forma lui Mutu din ultimul timp a lăsat de dorit. Acum nu știu dacă putea aduce ceva în plus la echipa națională”, a precizat Moldovan.
Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marți seară, pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în manșa retur a barajului de accedere la turneul final din 2014. În tur, tricolorii au pierdut, la Pireu, cu scorul de 1-3.